Sfaturi utile pentru a avea un păr sănătos și cu volum

Inspire Lifestyle

Părul unei femei este unul dintre cele mai frumoase accesorii pe care Mama Natură i le-a oferit acesteia. Nu degeaba i se mai spune si ”podoabă capilară”. Un păr bogat și sănătos este visul tuturor femeilor care știu că feminitatea constă în îngrijirea cu atenție a acestuia.

În plus, părul îi dă șansa femeii să aducă schimbări în aspectul său fizic. Acesta poate fi coafat, tuns sau vopsit în diferite moduri, astfel încât femeia să simtă că frumusețea ei ”renaște” atunci când face o schimbare în ceea ce privește podoaba ei capilară.

Sănătatea părului înseamnă, în măsură egală, un stil de viață sănătos în cee ace privește alimentația, precum și folosirea produselor de îngrijire și coafare potrivite.

10 obiceiuri de care să ții cont pentru un păr sănătos

Care sunt cele mai importante obiceiuri de care o femeie trebuie să țină cont pentru a avea un păr frumos și sănătos?

1. Oferă-i părului nutrienții de care are nevoie printr-o alimentație echilibrată

”Frumusețea începe din interior” este o vorbă cât se poate de adevărată. Alimentele pe care le consumi trebuie să conțină nutrienții necesari pentru sănătatea părului. O alimentație bogată în proteine și antioxidanți se va reflecta în frumuseșea podoabei capilare.

2. Periază-ți părul atunci când este nevoie

Deși multe dintre personae își periază părul după ce ies de la duș, acet obicei nu este tocmai sănătos. Firele de păr sunt mai fragile când sunt ude, așa că se pot rupe mult mai ușor. Este recomandat să periezi părul înainte de a intra la duș.

3. Folosește măști de păr

Pe lângă produsele de curățare, precum șamponul și balsamul de păr pe care le folosești constant, este important să nu neglijezi utilizarea unei măști, cel puțin o dată pe săptămână. Există măști care acționează timp de câteva minute și pot fi clătite, dar și măști leave-in. Alege-o pe cea de care crezi ca are nevoie mai multă părul tău! Dacă folosești frecvent ondulatoare sau plăci de păr, este indicat să aplici măști pe păr de două ori pe săptămână.

4. Alege produse de îngrijire cu ingredientele potrivite

În comerț există multe tipuri de produse de îngrijire a părului. De la balsamuri, șampoane, măști de păr, până la tratamente și uleiuri. Alege cu grijă ceea ce urmează să folosești. Fii atentă la nevoile scalpului și ale părului tău, analizează tipul de păr pe care îl ai (gras/uscat) și apoi alege ce ți se potrivește. Spre exemplu, dacă ai un păr lipsit de vitalitate, poți opta pentru un set de produse pentru volum.

E important și să urmărești ingredientele conținute de toate aceste produse. Evită-le pe cele ce conțin sulfați, uleiuri minerale, silicon sau alcool, dacă ai părul uscat, deoarece acestea usucă și mai tare firele de păr. Poți opta pentru cele cu ulei de argan, ulei de măsline sau de nucă de cocos.

5. Nu te spăla pe cap cu apa fierbinte – aceasta poate irita scalpul. Apa călduță este ideală pentru spălare, iar apa mai rece este recomandată pentru clătire, întrucât sigilează stratul exterior al firului de păr, făcându-l să pară mai strălucitor.

6. Folosește produse de protecție

Dacă este vară și părul tău este expus razelor soarelui, există riscul ca acesta să se decoloreze. Folosește produse de protecție solară speciale. Indiferent de anotimp, dacă folosești produse de coafare cu acțiune termică, nu uita să aplici înainte o protecție termică pentru a proteja părul de efectele adverse ale temperaturilor mari.

7. Menține-ți scalpul sănătos

Nu puține persoane se confruntă cu problem ale scalpului – mătreață, iritații, zone înroșite sau coșuri. Când scalpul suferă, e afectat și părul. Utilizarea unui șampon care detoxifică scalpul, săptămânal, va rezolva toate problemele acestuia, reglând și producția de sebum.

8. Folosește ulei pe vârfuri

Pentru prevenirea și tratarea vârfurilor despicate, aplică ulei de argan sau ulei de cocos.

9. Nu folosi uscătorul de păr în exces

Lasă părul să se usuce la aer, în mod natural, cât de des poți. Uscătorul de păr poate duce la deshidratarea și uscarea excesivă a părului. Totuși, atunci când folosești foehn-ul, nu uita să aplici fie spray-ul termic, fie un balsam leave-in pentru a-ți proteja părul de căldură.

10. Dormi pe o pernă de mătase

Înlocuiește fața de pernă clasică, din bumbac, cu una din mătase. Aceasta este benefică atât pentru față, cât și pentru păr. În timpul nopții, frecarea părului de o față de pernă de mătase va fi mai blândă, în comparație cu orice alt material textil.

Cum obții mai mult volum și ce produse să folosești?

Un păr voluminos și strălucitor implică folosirea produselor de îngrijire și coafare potrivite. În funcție de nevoie părului tău, poți opta pentru kituri de îngrijire păr destinate hidratării, catifelării sau volumului. Există, de asemenea, seturi de produse pentru părul vopsit, decolorat, care are nevoie de o îngrijire mai specială.

Alege ce ți se potrivește și oferă-i părului tău un aspect de invidiat!

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN