Interviu cu Eliza Șerban, membrul echipei de traineri Cupio

Interviu

Începând cu această vară, echipa Cupio este mai bogată cu încă un trainer.

Vă invităm să faceți cunoștință cu Eliza Șerban. Eliza este un tehnician de unghii foarte talentat, care ne-a fermecat prin pasiunea de care dă dovadă atunci când lucrează, nu este de mirare că rezultatul este mereu uimitor, atât pentru clientă cât și pentru noi.

Îi urăm bun venit Elizei, suntem foarte bucuroși că o avem alături și promitem să realizăm multe lucruri frumoase împreună!

Pentru a o cunoaște mai bine, am rugat-o pe Eliza să ne spună câteva lucruri despre ea:

Cupio: Când ai început să lucrezi ca și tehnician de unghii?

Eliza: Am început să lucrez în acest domeniu acum 7 ani. A fost un drum lung, presărat cu multe piedici dar cum deja începuse să îmi placă această meserie, nu m-am lăsat ușor. Am petrecut foarte multă vreme căutând răspunsuri pentru întrebările mele, reușeam uneori să le primesc de la fete care deja excelau în acest job dar cel mai mult m-au ajutat cursurile care mă ridicau văzând cu ochii. Am reușit să cunosc persoane minunate în decursul acestor ani, persoane alături de care am râs și am suferit. Dacă e ceva ce îmi place în acest demeniu, este că poți învața multe lucruri și poți vedea lumea cu alți ochi, ascultând câte o părticică din viața fiecăreia.

Cupio: Ce-ți place să faci în timpul liber?

Eliza: Hobby? Dacă am un hobby, acela este cu siguranță să pictez. Încă de mic copil făceam asta. Îmi aduc aminte cum în clasele III-IV, le făceam temele colegilor mei, la desen.
Cel mai relaxant moment pentru mine, este atunci când pictez noi modele de unghiuțe, ascultând muzică ?
Dacă nu aș mai putea profesa în această meserie, cu siguranță mi-aș dori să pictez tablouri. În momentul de față, acestea ar fi cele două opțiuni pentru mine!

Cupio: Care este cea mai mare satisfacție pe care o ai după ce realizezi o manichiură?

Eliza: Sunt foarte încântată când fetele mele îmi spun „Astăzi fă-mi ce vrei”. Atunci fac, de regulă, culorile și modelele mele preferate.
O mare fericire o mai am atunci când văd reacțiile fetelor când le pictez ceva deosebit pe unghiuțe, precum animăluțe sau cartoon. Ultima oară când am râs foarte mult, a fost când am pictat unicorni. Reacția? Priceless. La final, fata și-a pupat unghiile și vorbea cu ei! Și nu glumesc :))

Cupio: Care sunt planurile tale pe viitor?

Eliza: Îmi doresc să pot deveni un trainer cu adevărat bun, de la care fetele să înțeleagă cu ușurință.
În plan, pentru viitorul apropiat, este să predau cursuri de pictură deoarece este o ramură la care mă pricep și sunt sigură că aș putea să ajut fete care își doresc să învețe măcar minimul de design.
Atâta timp cât o tehnică poate fi explicată și apoi înțeleasă, și cu pictura cred că este la fel. E nevoie doar de exercițiu și dorință.

Cupio: Ce sfaturi le poți da tehnicienelor care sunt la început de drum?

Eliza: Ce aș putea să le recomand tehnicienelor care sunt la început de drum: În primul rând să respecte cu sfințenie procesul de sterilizare a instrumentarului și mesei de lucru. Apoi foarte important este să nu se agreseze zonă cuticulei (fără a urmă un curs în prealabil, despre stilizarea ei) sau placa unghiala. Am văzut tot felul de cazuri unde unghia a fost pilită excesiv și observ că este o problemă des întâlnită. Pila pe unghia nu trebuie apăsată, ci doar ”în trecere”, pentru a mătui superficial unghiuța naturală.
În căutarea unui gel ideal, recomand să testeze câteva geluri cu vâscozitate diferită. Gelurile pot fi vâscoase sau mai lichide, și testându-le, vor observa cu care din ele vor lucra mai bine.
Recomand produse cu adevărat profesionale care le vor ușura munca și multă informare.

Vă pupicesc cu drag!
Eliza Cristina.

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

luciu buze

Produsul de buze pe care îl vei ține mereu în geantă: My Peptide

Buzele sunt una dintre cele mai sensibile zone ale feței și au nevoie de o îngrijire atentă, constantă și adaptată stilului tău de viață. De aceea, la Cupio, dezvoltăm produse care nu oferă doar un efect vizual frumos, ci rezultate reale, vizibile și de durată.

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
ziua cupio

14 ani de Cupio: o poveste despre frumusețe, comunitate și evoluție

14 ani în care am crescut împreună cu o comunitate de femei care iubesc frumusețea, creativitatea și libertatea de a se exprima exact așa cum sunt. Pentru noi, Cupio nu a fost niciodată doar un brand de beauty. A fost, încă de la început, un spațiu în care pasiunea pentru frumusețe s-a întâlnit cu dorința de a crea, de a experimenta și de a inspira.
ziua cupio

14 ani de Cupio: o poveste despre frumusețe, comunitate și evoluție

14 ani în care am crescut împreună cu o comunitate de femei care iubesc frumusețea, creativitatea și libertatea de a se exprima exact așa cum sunt. Pentru noi, Cupio nu a fost niciodată doar un brand de beauty. A fost, încă de la început, un spațiu în care pasiunea pentru frumusețe s-a întâlnit cu dorința de a crea, de a experimenta și de a inspira.

22 de cățeluși și-au găsit familie la Târgul de Adopții ASPA x Cupio

În luna februarie, la Cupio am vorbit despre iubire. Nu doar despre cea romantică, ci despre toate formele în care iubim și alegem să arătăm asta prin gesturi concrete. Campania noastră, „Love, in all the ways that matter”, a fost despre conexiuni reale, despre responsabilitate și despre acea iubire sinceră, oferită fără condiții.