Cele mai mari Trenduri de Beauty în 2024

Inspire Make-up

Lumea frumuseții este într-o continuă evoluție, iar anul 2024 promite să aducă cu sine o serie de tendințe proaspete și captivante în ceea ce privește machiajul și îngrijirea pielii. De la culorile vibrante și strălucitoare până la produse inovatoare de îngrijire a pielii, acest an promite să fie unul plin de noutăți și experimentare în lumea frumuseții. Dacă vrei să fii mereu la curent cu cele mai recente tendințe, iată ce trebuie să știi despre cele mai mari trenduri de beauty din 2024.

Artiștii profesioniști de machiaj prevăd că tendințele de machiaj din 2024 vor fi mai proaspete și mult mai simple. Anul va fi dedicat în totalitate îmbrățișării frumuseții naturale, menținând momentele de glamour delicate și subtile.

Totul este despre piele

În ultimii ani, am observat cum oamenii renunță la fondul de ten cu acoperire completă și aleg să își lase pielea în starea sa cât mai naturală, fie să renunțe complet la machiajul tenului, fie optând pentru produse precum cremele tonifiante și serurile pentru ten. Această tendință va continua să prospere și în anul ce vine. În 2024 vom vedea o accentuare și mai mare a celebrării și expunerii pielii naturale.

Investește în produse de îngrijire a pielii care hidratează în profunzime și oferă luminozitate, astfel încât să poți străluci fără a ascunde aspectul natural al tenului tău.

Produsele cremoase cuceresc noul an

Încorporarea fardurilor cremoase pentru obraji, a bronzerelor, iluminatoarelor și a fardurilor de ochi de aceeași textură cremoasă merge mână în mână cu tendința pielii naturale. Aceste tipuri de produse se uniformizează mai bine pe ten și pot crea iluzia unui machiaj discret și natural. Artista de machiaj celebră Cara Lovello a început deja să integreze mai multe produse cremoase în rutina sa, și crede că acestea vor exploda în popularitate în 2024. „Stratificați puțin câte puțin până când sunteți mulțumiți de profunzimea conturului sau intensitatea blush-ului”, spune Lovello.

Blush-ul, la ”putere maximă

Pregătiți-vă să vă îmbujorați pomeții pe tot parcursul anului 2024. Machiajul ‘balletcore’, cu mult roz în obraji nu va dispărea prea curând, mai ales în primăvara/vara anului 2024. Pentru a evidenția nuanțele roz baby-doll, make-up artiștii sugerează să stratificați blush-urile pentru a experimenta cu culoarea și pentru a adăuga dimensiune feței – asigurați-vă doar să începeți cu produse cremoase și apoi să aplicați pudra deasupra pentru a preveni separarea sau amestecarea produselor.

Adio, buze perfect conturate!

Spunem ”La revedere!” buzelor conturate și definite, în 2024. Trendul buzelor estompate este o abordare distractivă și proaspătă a rujului. În contrast cu buzele super-definite din anii ’90, acest aspect oferă un efect moale, subtil și extrem de șic, specific stilului francez.

Machiajul monocromatic rămâne în top

Ca și în 2023, machiajul monocromatic va rămâne în tendință. Acest trend se referă la produse multifuncționale pe care le puteți folosi pe ochi, buze și obraji pentru un aspect ușor și frumos.

Sprâncene naturale și pufoase

Lăsăm în urmă sprâncenele prea bine îngrijite și lăminate și optăm pentru un aspect mai pufos și natural al sprâncenelor. „Gândiți-vă că mai puțin înseamnă mai mult în ceea ce privește întreținerea – nu exagerați cu pensatul sau tăiatul”, explică un artist de machiaj pentru CNN Underscored. Urmați forma naturală și plinătatea sprâncenelor și utilizați un gel de sprâncene colorat pentru a disciplina și umple în același timp orice zone mai puțin dense.

Soft Glam Beauty

Pentru acele ocazii în care doriți cu adevărat să vă scoateți în evidență machiajul, Lovello sugerează să optați pentru un aspect „soft glam”, care se preconizează că va fi una dintre cele mai fierbinți tendințe ale anului. Pentru a obține acest aspect, ea recomandă să evitați culorile îndrăznețe și să vă concentrați în schimb pe nuanțe care se potrivesc tonului pielii, atât în ceea ce privește machiajul ochilor, cât și al buzelor și tenului.

Ce noutăți de beauty mai aduce 2024

  • Produse multifuncționale

Tehnologia și inovația vor juca un rol crucial în produsele de beauty din 2024. Produsele multifuncționale vor fi la mare căutare, pentru a economisi timp și spațiu în trusa ta de machiaj. De la fondurile de ten care oferă protecție solară și hidratare, până la rujurile care pot fi folosite și pentru obraji și ochi, vei avea mai multe opțiuni versatile la îndemână.

  • Sustenabilitate și conștientizare

Tendința spre sustenabilitate se extinde și în industria frumuseții. Mai multe branduri vor pune accent pe ambalaje reciclabile și ingrediente naturale și sustenabile. Consumatorii devin din ce în ce mai conștienți de impactul pe care produsele lor de beauty îl au asupra mediului înconjurător și vor căuta opțiuni prietenoase cu natura.

  • Tehnologie avansată în îngrijirea pielii

Îngrijirea pielii va beneficia de tehnologii avansate în 2024. De la dispozitive pentru curățarea tenului până la produse personalizate bazate pe analizele ADN-ului, tehnologia va juca un rol crucial în obținerea unei pielii sănătoase și strălucitoare.

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN