Cele mai frumoase manichiuri de primăvară. Descoperă modelele în galeria FOTO

Inspire Manichiură Unghii cu gel

După o îndelungă așteptare, pare-se că primăvara dă semne să apară, iar asta ne bucură nespus de mult! Natura începe să revină la viață, iar soarele parcă e din ce în ce mai mult prezent pe cer, oferindu-ne zile cu bună-dispoziție și veselie în suflete.

E momentul în care ne pregătim, ușor-ușor, să renunțăm la hainele groase. Ne schimbăm vestimentația cu piese ceva mai subțirele și mai colorate, specifice sezonului.

Odată cu schimbarea outfit-ului, suntem atente și la accesoriile pe care le vom purta în această primăvară. Look-ul nostru de ansamblu trebuie să fie în ton cu anotimpul care readuce natura la viață. Iar aici intră aspectul tenului, al pielii în general, dar și al unghiilor.

Stilurile de machiaj sau manichiură se schimbă odată cu trecerea într-un nou sezon. Așadar, dacă iarna se poartă culorile închise și strălucitoare pe unghii, nu la fel este și primăvara. Acum se poartă CULOAREA în toată splendoarea sa. Fie că este vorba despre nuanțe mai tari, fie ceva mai pastelate, un lucru este sigur – manichiurile ”vesele” sunt atracțiile sezonului.

CULORILE PASTEL – un trend pentru manichiurile de primăvară

DEFINIȚIE – Culorile pastel aparțin unei familii de nuanțe ce au o saturație scăzută și sunt descrise, de regulă, ca fiind ”spălate”, ”neutre” sau ”calmante”.

SIMBOLISTICĂ – Cuvântul reprezentativ pentru nuanțele ”pastel” este RELAXARE.

Aceste culori sunt considerate liniștitoare, armonioase și reprezintă neutralitate. Pentru a transforma o culoare obișnuită într-una pastelată, se adaugă alb. Iar albul reprezintă inocență, claritate, curățenie, spiritualitate, puritate și deschidere.

CELE MAI FRECVENTE CULORI PASTEL sunt roz deschis, galben, albastru, verde și lavandă.

Ojele semipermanente și gelurile UV de la Cupio sunt disponibile într-o varietate de nuanțe pastelate, perfecte pentru a fi purtate primăvara pe unghii. Câteva dintre acestea se regăsesc în colecțiile Macarons, Spring și Rubber Base Pastel.

MODELE DE MANICHIURI PASTEL

DESIGN DE PRIMĂVARĂ

În funcție de preferințe, manichiurile pastel se completează cu diverse modele ce pot fi create de nail-artiști, cu ajutorul vopselelor acrilice sau al gelurilor de pictură și design. Desigur, însă, că pentru realizarea picturilor pe unghii este nevoie de o persoană cu experiență în domeniu.

Pentru femeile care au învățat deja să își facă singure manichiura acasă, fie folosind lacuri de unghii clasice, fie kituri de oje semipermanente, s-au creat alte ornamente ce pot fi aplicate direct pe unghie.  

Modelele de manichiuri pentru primăvară pot fi realizate din diverse ornamente – de la aplicarea de paiete, cristale și alte decoruri, pana la lipirea de tatuaje sau abtibilduri cu floricele ce aduc natura și veselia pe unghii.

Tatuajele și abțibildurile se aplică fără a fi nevoie de un adeziv special suplimentar, iar ornamentele precum paietele, decorurile metalice sau cristalele de unghii se aplică folosind adezivul de ornamente.

MODELE DE MANICHIURI CU APLICAȚII DE TATUAJE ȘI ABȚIBILDURI

O varietate de ornamente sunt disponibile pe www.cupio.ro, astfel încât femeile să își găsească modelul potrivit, care să se potrivească atât manichiurilor, cât și stilurilor care le reprezintă.

MODELE DE MANICHIURI REALIZATE PRIN TEHNICA PICTURII

Tehnica picturii pe unghii poate fi realizata cu gelurile de design și de pictură.


Manichiurile din imagini sunt realizate cu produse Cupio, de către trainerii și nail-artiștii colaboratori: Eliza Șerban, Pruneanu Andreea, Ingrid Dewald, Iulia Mitroi, Mihaela Joițoiu, Florentina Lungu, Bianca Antoni, Connie Cosmina.

Articol realizat de Victoria Chiticariu

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

luciu buze

Produsul de buze pe care îl vei ține mereu în geantă: My Peptide

Buzele sunt una dintre cele mai sensibile zone ale feței și au nevoie de o îngrijire atentă, constantă și adaptată stilului tău de viață. De aceea, la Cupio, dezvoltăm produse care nu oferă doar un efect vizual frumos, ci rezultate reale, vizibile și de durată.

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
ziua cupio

14 ani de Cupio: o poveste despre frumusețe, comunitate și evoluție

14 ani în care am crescut împreună cu o comunitate de femei care iubesc frumusețea, creativitatea și libertatea de a se exprima exact așa cum sunt. Pentru noi, Cupio nu a fost niciodată doar un brand de beauty. A fost, încă de la început, un spațiu în care pasiunea pentru frumusețe s-a întâlnit cu dorința de a crea, de a experimenta și de a inspira.
ziua cupio

14 ani de Cupio: o poveste despre frumusețe, comunitate și evoluție

14 ani în care am crescut împreună cu o comunitate de femei care iubesc frumusețea, creativitatea și libertatea de a se exprima exact așa cum sunt. Pentru noi, Cupio nu a fost niciodată doar un brand de beauty. A fost, încă de la început, un spațiu în care pasiunea pentru frumusețe s-a întâlnit cu dorința de a crea, de a experimenta și de a inspira.

22 de cățeluși și-au găsit familie la Târgul de Adopții ASPA x Cupio

În luna februarie, la Cupio am vorbit despre iubire. Nu doar despre cea romantică, ci despre toate formele în care iubim și alegem să arătăm asta prin gesturi concrete. Campania noastră, „Love, in all the ways that matter”, a fost despre conexiuni reale, despre responsabilitate și despre acea iubire sinceră, oferită fără condiții.