7 ingrediente din bucătărie ce fac miracole pentru sănătate și frumusețe

Inspire Lifestyle

Frumusețea înseamnă, înainte de toate, sănătate. Un trup îngrijit pe interior va arăta minunat și la exterior. Dacă organismul nostru primește toți nutrienții de care are nevoie, acest lucru se va vedea și în aspectul nostru fizic. La fel, dacă acesta va avea carențe, problemele reflectate la exterior nu vor întârzia să apară.

Multe dintre femei se confruntă cu probleme legate de căderea părului, apariția coșurilor și a altor imprefecțiuni la nivelul tenului, scalpului sau al pielii. Toate acestea sunt efectele vizibile ale unor deficiențe pe care le resimte organismul nostru. Din fericire, pentru problemele estetice care nu sunt foarte grave, dar care ne dau bătăi de cap, avem opțiunea de a apela la remediile naturale, fără a fi nevoite să consultăm direct un medic specialist.

Deși sună incredibil, cele mai nutritive ingrediente pentru a te menține tânără și frumoasă se află chiar în bucătărie! Da, chiar în locul unde ai depozitat borcanele cu zacuscă, gem, murături sau alte produse alimentare pe care le folosești la gătit.

Iată care sunt cele 7 ingrediente-minune pentru sănătate și frumusețe:

1. Bicarbonatul de sodiu

Produs-minune pentru frumusețe și sănătate, bicarbonatul de sodiu nu trebuie să lipsească din cămara nimănui! Acesta poate fi utilizat ca exfoliant pentru ten, ca remediu pentru părul gras, dar și pentru a avea dinți mai albi și mai strălucitori.

Dacă ai coșuri, amestecă o lingură de bicarbonat de sodiu în apă și apoi aplică pasta obținută pe zonele afectate. În câteva minute, aceasta se va usca, după care o poți îndepărta cu apă călduță. Vei observa apoi cum coșurile se vor usca și, treptat, vor dispărea. La fel poți scăpa și de punctele negre. O pastă din bicarbonat de sodiu amestecat cu zeamă de lămâie te va ajuta să ai un ten curat, catifelat și luminos.

Bicarbonatul de sodiu este remediul potrivit și pentru persoanele care au părul gras. Acesta se amestecă în puțină apă și se aplică la rădăcina firelor de păr, acolo unde scalpul secretă cel mai mult sebum. După ce este lăsat să acționeze timp de cinci minute, părul se clătește și se spală în mod obișnuit. Tratamentul se repetă săptămânal.

Dinții spălați cu bicarbonat de sodiu vor deveni mai albi și mai strălucitori. De asemenea, unghiile de la mâini și de la picioare frecate cu bicarbonat vor fi mai sănătoase și mai puternice.

2. Mierea

Deliciu pentru suflet și trup, mierea are numeroase proprietăți benefice, atât în ceea ce privește sănătatea (interior), cât și  frumusețea (exterior). Se spune și că mierea este elixirul tinereții, așa că de ce să nu profităm de toate efectele sale minunate? Iată cum o putem folosi in mastile de față pentru a ne menține un aspect fresh și sănătos.

Amestecată cu uleiuri naturale, mierea face minuni cu tenul. Ingredient de bază al celor mai bune măști naturale, este un aliat de nădejde împotriva acneei și a tenului gras, dar și un bun hidratant. Ea mai ajută la ameliorarea liniilor fine, având și efecte anti-îmbătrânire. Mierea este benefică și pentru tratarea herpesului, iar datorită proprietăților sale antioxidante luptă împotriva deteriorării pielii și ajută la reînnoirea celulelor pielii.

Aplicată pe picioare, acoperită de o pereche de șosete și lăsată peste noapte, mierea va hidrata intens pielea și va elimina complet celulele moarte și diversele micoze.

3. Oțetul

Unul dintre cele mai banale ingrediente din bucătărie face minuni pentru piele și păr! Este vorba despre oțetul pe care îl folosim la prepararea diverselor salate. Este bine să știți că acest aliment poate fi utilizat ca un elixir al frumuseții!

În combinație cu apa, oțetul poate fi folosit pentru menținerea unui ten sănătos și curat. Datorită conținutului bogat de acizi benefici pe care îl are, oțetul poate fi utilizat pentru curățarea tenului de impurități și pentru stimularea circulației sanguine. De asemenea, ameliorează aspectul neplăcut dat de porii dilatați, oferind strălucire tenului.

O soluție preparată din cantități egale de apă și oțet de mere, aplicată pe scalp prin masaj blând, înainte de șamponare, te va scăpa de inestetica mătreață.

Dacă ai exagerat cu statul la soare, iar pielea ta a fost afectată de razele UV, oțetul te ajută să scapi de arsuri. Amestecă o jumătate de cană de oteț din cidru de mere cu patru căni de apă și aplică soluția pe zonele afectate. Oțetul va ajuta la echilibrarea PH-ului pielii și la regenerarea țesuturilor afectate. În plus, va împiedica formarea bășicilor dureroase.

4. Castravetele

Ai cearcăne, un ten gras sau celulită? Folosește-te de beneficiile nutritive ale castraveților pentru combaterea acestor probleme inestetice! Masează zonele pielii afectate de celulită cu felii de castravete şi vei observa, în timp, că aspectul inestetic de coajă de portocală va dispărea. Castravetele acționează asupra nivelului de colagen din țesuturi, ceea ce duce la tonifierea pielii și combaterea țesutului adipos.

Castraveții te scapă de cearcăne! Aplică pe pleoapele închise două felii de castraveți și stai întinsă timp de 10 minute, lăsând vitaminele din legume să acționeze asupra petelor întunecate de sub ochi. Pentru tenul gras, este recomandată prepararea unei măști de față cu castravete. O poți face folosind blenderul.

Castravetele este un aliat și pentru siluetă pentru că are un conținut foarte scăzut de calorii.

5. Lămâia

Există mai multe modalități prin care lămâia poate fi introdusă în rutina de frumusețe.

♦ Tonic și demachiant pentru ten – amestecată cu ulei de arbore de ceai sau ulei de migdale, zeama de lămâie aplicată pe ten asigură o purificare completă a pielii.

♦ Remediu pentru petele pigmentare – zeama de lămâie este ideală pentru ameliorarea petelor închise la culoare ce apar pe ten fie de la soare, fie ca urmări ale coșurilor.

♦ Exfolierea buzelor – zeama de lămâie aplicată pe buze seara, înainte de culcare, va contribui la exfolierea celulelor moarte. Metoda nu este indicată persoanelor care au buzele uscate și crăpate.

♦ Albirea unghiilor – dacă te confrunți cu problema îngălbenirii unghiilor, puțină zeamă de lămâie te-ar putea ajuta să redai culoarea naturală a acestora.

♦ Albirea dinților – zeama de lămâie și bicarbonatul de sodiu sunt cel mai bun amestec pentru dinți albi și strălucitori.

6. Uleiul de măsline

Uleiul de măsline este considerat unul dintre cele mai nutritive și sănătoase uleiuri din alimentație, dar și un produs cu beneficii multiple în ceea ce privește îngrijirea personală.

Aplicat pe părul umed, uleiul de măsline face minuni pentru podoaba capilară! Ingredientele nutritive din uleiul de măsline acționează pentru hidratarea părului și refacerea structurii acestuia. În plus, îl lasă strălucitor și mătăsos.

Dacă ai rămas fără demachiant, trebuie să știi că acest minunat ingredient din cămară te va scoate din impas! Aplică pe o dischetă de vată câteva picături de ulei de măsline și șterge apoi cu grijă tenul. Uleiul de măsline dizolvă cele mai rezistente farduri, inclusiv pe cele rezistente la apă.

Uleiul de măsline poate fi folosit și pentru hidratarea pielii uscate, dar și pentru calmarea iritațiilor. Nu în ultimul rând, datorită conținutului de antioxidanți pe care îl are, uleiul de măsline previne degradarea celulară și combate efectele îmbătrânirii.

În afară de faptul că menține cuticulele sănătoase, uleiul de măsline îți poate ajuta în același timp unghiile să crească.

7. Turmeric

Turmericul este acel condiment praf, de culoare galbenă, folosit în bucătărie pentru a da aromă preparatelor culinare. Este considerat, însă, foarte benefic pentru menținerea tinereții și luminozității pielii.

Turmericul are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, fiind de un real ajutor pentru încetinirea procesului de îmbătrânire. Acest ingredient poate fi folosit și pentru vindecarea coșurilor, diminuarea petelor pigmentare sau a liniilor fine de pe ten. Pentru a obține o mască, se poate amesteca turmericul cu apă sau cu suc de roșii.

Turmericul este benefic și pentru încetinirea creșterii părului facial, dacă este amestecat cu făină de năut și ulei de migdale.

Victoria Chiticariu

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN