100 de modele de unghii pentru toamnă

Manichiură

Culoare, culoare, culoare! Industria frumuseții este plină de culoare, indiferent de anotimp sau trendurile pe care le dictează moda, an de an.

Pentru că se încheie un nou sezon în care noi, femeile, am fost strălucitoare și am ținut pasul cu ultimele tendințe în materie de beauty, este timpul să ne mobilizăm pentru a fi la curent cu tot ceea ce apare nou, în următorul sezon. Nu de alta, dar toamna bate la ușă, iar noi trebuie să fim gata pentru a o primi cum se cuvine. Manichiura, machiajul și garderoba trebuie să fie diferite, de la un sezon la altul.

Dacă în sezonul călduros culorile vedetă au fost cele puternice, vii, pline de energie pozitivă, nuanțele toamnei ne redau liniște, căldură, calm și relaxare.

În ceea ce privește manichiura, modelele de unghii pentru toamnă sunt variate. Culorile calde, dar și cele reci, modelele simpliste sau ceva mai ieșite din anonimat, precum și tatuajele cu flori sau frunze sunt cele mai întâlnite modele de manichiuri pentru noul sezon.

Paleta de culori specifică toamnei include nuanțe de galben, portocaliu, negru, gri, dar și cărămiziu, albastru sau verde. Roșul intens și nuanțele de nude se mențin în tendințe.

Tendințele de manichiură pentru toamnă

Dacă vrei să fii în pas cu tendințele în materie de unghii din sezonul de toamnă, urmărește modelele de mai jos. Vei descoperi ce culori și design-uri se poartă în toamna anului 2022.

Manichiuri în culorile maro, galben, portocaliu

Manichiuri în culoarea verde

Manichiuri în culorile: roșu, cărămiziu

Manichiuri multicolore

Manichiuri în nuanțe nude

Manichiuri în culorile mov, burgundy, albastru

Manichiuri în culoarea neagră

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
cupio nr 1 in manichiura

Cupio e lider pe piața de manichiură din România conform studiului MKOR 2025

Vești minunate pentru iubitoarele de frumusețe: Cupio este, oficial, liderul pieței de manichiură din România! Un nou studiu realizat de MKOR în 2025 confirmă ceea ce comunitatea noastră știa deja: Cupio rămâne alegerea preferată a româncelor atunci când vine vorba de produse și accesorii pentru manichiură. Rezultatele arată o creștere semnificativă la toate capitolele importante: notorietate, utilizare și intenție de cumpărare.
colectia de iarna cupio

Behind the scenes: Cum pregătește Cupio colecția de iarnă, dezvoltată 100% in-house

În spatele fiecărui produs Cupio se află un proces meticulos, ghidat de pasiune, creativitate și perfecțiune. Totul prinde contur în laboratoarele proprii, acolo unde ideile devin texturi, culori și experiențe. Fiecare colecție trece printr-un parcurs complex, care poate dura chiar și un an și jumătate – timp în care noi, echipa Cupio, controlăm fiecare detaliu, de la inspirație până la ingredientul final.

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
colectia de iarna cupio

Behind the scenes: Cum pregătește Cupio colecția de iarnă, dezvoltată 100% in-house

În spatele fiecărui produs Cupio se află un proces meticulos, ghidat de pasiune, creativitate și perfecțiune. Totul prinde contur în laboratoarele proprii, acolo unde ideile devin texturi, culori și experiențe. Fiecare colecție trece printr-un parcurs complex, care poate dura chiar și un an și jumătate – timp în care noi, echipa Cupio, controlăm fiecare detaliu, de la inspirație până la ingredientul final.
machiaj nude

Machiaj Nude: Ghidul esențial pentru un look natural, luminos și atemporal

Machiajul nude este un stil care evidențiază frumusețea naturală prin tonuri discrete și texturi ușoare, creând un look luminos, proaspăt și elegant. Acesta se adaptează cu ușurință diferitelor ocazii și tipuri de ten, și este mai mult decât un simplu ritual de înfrumusețare – reprezintă o formă de self-care și un mod de a te exprima autentic. 
premiu gpec 2025

Dublă victorie la Gala GPeC 2025: Cupio, cel mai bun magazin online de beauty din România

Pe 14 octombrie 2025, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat ediția aniversară de 20 de ani a Galei GPeC – cel mai prestigios eveniment dedicat comerțului electronic din România. În cadrul acestei ediții speciale, Cupio a urcat pe scenă de două ori, obținând două distincții majore care confirmă performanța și excelența brandului în eCommerce-ul de beauty.