Alături de copiii născuți prematur „O clipă pentru toată viața”

Din comunitate Love

Un proiect de suflet, menit să salveze copiii veniți pe lume înainte de termen, a fost finalizat cu succes, grație unor oameni cu suflet mare din Timișoara.

Din dorința de a fi alături de copiii născuți prematur – O clipă pentru toată viața – Cupio s-a alăturat campaniei umanitare ce poarta această denumire și care a avut scopul de a strânge fondurile necesare pentru reamenajarea secției de Neonatologie a Maternității Odobescu din Timișoara.

Brandul de cosmetice profesionale a răspus afirmativ la nevoia de îmbunătățire a serviciilor acordate de această secție în care se nasc zilnic vieți premature, de doar 6-7 luni. Bebelușii cântăresc un kilogram sau chiar mai puțin, iar pentru a supraviețui au nevoie de 2-4 luni de spitalizare în condiții speciale, care să le asigure șansa la viață, creșterea și dezvoltarea corespunzătoare.

Campania a venit ca o soluție a creșterii numărului de nașteri premature și a condiției învechite a secției cu o suprafață de 310 mp care a beneficiat de ultima reabilitare în anul 1990, iar ultima zugrăvire în anul 1997.

Fondurile donate au fost folosite pentru modernizarea, reconfigurarea și refuncționalizarea spațiilor interioare fără modificări structurale, înlocuirea instalațiilor medicale și tehnice, dotarea cu instalații PSI a Sectiei de Neonatologie a Maternității Odobescu din Timișoara.

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

luciu buze

Produsul de buze pe care îl vei ține mereu în geantă: My Peptide

Buzele sunt una dintre cele mai sensibile zone ale feței și au nevoie de o îngrijire atentă, constantă și adaptată stilului tău de viață. De aceea, la Cupio, dezvoltăm produse care nu oferă doar un efect vizual frumos, ci rezultate reale, vizibile și de durată.

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
premiu gpec 2025

Dublă victorie la Gala GPeC 2025: Cupio, cel mai bun magazin online de beauty din România

Pe 14 octombrie 2025, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat ediția aniversară de 20 de ani a Galei GPeC – cel mai prestigios eveniment dedicat comerțului electronic din România. În cadrul acestei ediții speciale, Cupio a urcat pe scenă de două ori, obținând două distincții majore care confirmă performanța și excelența brandului în eCommerce-ul de beauty.