Primul Trainer Internațional Cupio: Adina Feneru

Din comunitate

Din acest an, suntem „mai bogați” cu un Trainer Cupio. 🙂

De data aceasta, părăsim hotarele, însă aducem alături încă o româncă super talentată, stabilită în Italia. Vă prezentăm primul Trainer Internațional Cupio, care ne reprezintă cu mândrie pe meleaguri străine: Adina Feneru.
Am urmărit-o pe Adina de-a lungul timpului. Am fost impresionați de munca și talentul ei, tocmai de aceea credem că locul ei este lângă cei mai buni. 🙂

În spatele fiecăruia se află o poveste, așa că am fost curioși să aflăm cum a ajuns Adina să se stabilească în Italia și de ce domeniul unghiilor.

Ca în multe cazuri, dragostea învinge. 😉 Adina a rămas în Italia datorită actualului iubit care, am aflat noi, este și viitorul soț (Felicităăăăări!!!!). Înainte să plece, se înscrisese, în România, la facultatea de Economie, deși nu-i plăcea, cum ne-a mărturisit chiar ea. Stabilită deja în Italia, a vrut inițial să facă un curs de Makeup (o altă pasiune a ei), însă destinul a dus-o către un curs de estetică. 😀
Dupa 2 ani de estetică, o prietenă a ei a sfătuit-o să facă un curs de unghii artificiale. Și s-a înscris, din curiozitate. Primul ei nail trainer i-a insuflat această pasiune pentru domeniul unghiilor, descoperind o lume în care se regăsea.

După primul ei curs, Adinei i s-a spus că „va deveni un bun tehnician” și… așa a fost. După acel curs s-a înscris și la unele avansate sau la forme extreme. Și nu s-a mai oprit de atunci: „…caut mereu cursuri noi. Îmi place să încerc tehnici noi, iubesc pictura, iubesc tot ceea ce este legat de unghii”.

Au urmat multe alte cursuri, cu traineri cum sunt Krisztina Ujvari, Anita Podba, Oksana Borzenkova, Marianna Sandor, Elena Khmelnitskaya etc. Are la activ în jur de 30 de atestate la diverse cursuri, începând de la cursul bază, forme extreme, unghii slim, pictură bază, One-Stroke, Zhostovo, gel paint, 3D, acuarelă, însă cursurile pe care le adoră sunt cele de pictură (orice fel de pictură, cu gel, acril, acuarelă etc).

Adina, ești o „comoară” pe care vrem să o păstrăm în comunitatea noastră, de aceea îți spunem: Bine ai revenit! 🙂

 

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

soap nails, unghii simple, unghii naturale

Modele unghii simple: de la minimalism la trendul soap nails – ghidul tău complet pentru eleganța curată

Unghiile simple nu mai sunt despre lipsă de culoare, ci despre rafinament și detalii subtile. Minimalismul se transformă în artă curată, iar trendul „soap nails” cucerește prin naturalețe, luminozitate și texturi translucide care oferă un look proaspăt și elegant. Acest ghid te ajută să redescoperi frumusețea esențială a unghiilor simple – fără exces, fără artificii, doar finețe perfect controlată.
luciu buze

Produsul de buze pe care îl vei ține mereu în geantă: My Peptide

Buzele sunt una dintre cele mai sensibile zone ale feței și au nevoie de o îngrijire atentă, constantă și adaptată stilului tău de viață. De aceea, la Cupio, dezvoltăm produse care nu oferă doar un efect vizual frumos, ci rezultate reale, vizibile și de durată.

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
colectia de iarna cupio

Behind the scenes: Cum pregătește Cupio colecția de iarnă, dezvoltată 100% in-house

În spatele fiecărui produs Cupio se află un proces meticulos, ghidat de pasiune, creativitate și perfecțiune. Totul prinde contur în laboratoarele proprii, acolo unde ideile devin texturi, culori și experiențe. Fiecare colecție trece printr-un parcurs complex, care poate dura chiar și un an și jumătate – timp în care noi, echipa Cupio, controlăm fiecare detaliu, de la inspirație până la ingredientul final.
culori unghii de iarna, unghii de iarna

8 culori trendy care se vor purta iarna aceasta pe unghii

Tendințele de iarnă din acest an aduc în prim-plan nuanțe calde, confortabile, dar și tonuri reci, elegante, inspirate de runway-urile internaționale, Instagram și preferințele tehnicienilor de unghii din saloane. Este sezonul în care manichiurile devin accesoriul perfect pentru ținutele pufoase, hainele oversized sau outfiturile glam de sărbători.
premiu gpec 2025

Dublă victorie la Gala GPeC 2025: Cupio, cel mai bun magazin online de beauty din România

Pe 14 octombrie 2025, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat ediția aniversară de 20 de ani a Galei GPeC – cel mai prestigios eveniment dedicat comerțului electronic din România. În cadrul acestei ediții speciale, Cupio a urcat pe scenă de două ori, obținând două distincții majore care confirmă performanța și excelența brandului în eCommerce-ul de beauty.
premiu gpec 2025

Dublă victorie la Gala GPeC 2025: Cupio, cel mai bun magazin online de beauty din România

Pe 14 octombrie 2025, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat ediția aniversară de 20 de ani a Galei GPeC – cel mai prestigios eveniment dedicat comerțului electronic din România. În cadrul acestei ediții speciale, Cupio a urcat pe scenă de două ori, obținând două distincții majore care confirmă performanța și excelența brandului în eCommerce-ul de beauty.