Mai multe despre Miruna Isac, Trainer Cupio ;)

Din comunitate

Asa cum ştiti probabil, Miruna Isac face parte din echipa Trainerilor Cupio. Am rugat-o aşadar să ne spună câteva cuvinte despre ea, pentru a o cunoaşte şi voi mai bine.

Comunicativă cum e, Miruna ne-a împărtăşit din experienţa ei de viaţă şi din cea alături de Cupio.

Despre mine, despre Mirunatica, despre unghii… 🙂

Întreaga viaţă e un lung şir de paşi, de poveşti şi decizii. Alegem câte un drum şi pornim pe el fără să ştim mereu încotro duce.

Dar ce ar fi viaţa fără doza de neprevăzut ?!

Şi povestea mea, pe drumul ce duce spre această lume colorată a unghiilor a început tot aşa: neprevăzut! A fost acea idee ce îţi vine într-o după-masă, la un grătar în grădina îi îţi schimbă viaţa 180%. Acea sclipire gen „o dată în viaţă”, venită parcă de nicăieri. Am credinţa însă, că nimic nu este întâmplător în viaţă… 🙂
De profesie sunt Specialist în Comunicare şi Relaţii Publice, nimic deci în comun cu această meserie. E adevărat că, prima facultate pentru care am vrut să optez a fost cea de Design şi, că mereu am avut înclinaţii şi plăcere pentru ceea ce înseamnă estetică sau design.
Ideea de a face un curs de calificare în domeniul unghiilor tehnice mi-a venit într-un moment în care hotărâsem să rămân acasă, o vreme, pentru copiii mei, după care vroiam să mă orientez mai puternic spre domeniul PR-ului. Îmi doream deci să întreprind temporar ceva care să îmi permită să îmi gestionez singură timpul şi să îmi asigure şi o sursă de venit. Paşii următori s-au succedat cu repeziciune: bling!! Ideea unei noi calificări. În săptămâna următoare eram deja elevă la un curs (unde iniţial nu mai erau locuri, însă dupa eforturi şi insistenţe am reuşit să mă înscriu (..ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă!!). Munca am început-o destul de repede, după 2 luni de la absolvirea cursului. Eram complet absorbită de lumea descoperită; petreceam ziua întreagă, în joacă, cu modelele făcute pe tipsuri, şi nopţi întregi consumând cu nesaţ materiale întregi cu informaţii noi sau tutoriale de pe internet.

Eram Miruna pe atunci. Făceam ” unghiuţe cu suflet”, cum îmi plăcea să spun.

Pictam cu plăcere câte o floricică, nu spuneam NU nici unei idei năstruşnice a vreunei cliente. Încercam şi experimentam aproape orice. Cred că erau foarte puţine manichiuriste la vremea aceea care erau dispuse să cheltuie timp şi să facă astfel de lucruri (simple, de altfel), pentru că doar aşa îmi explic „fenomenul” ce a urmat. În foarte scurt timp am devenit Mirunatica (ca un soi de brand de care lumea auzise). În mai puţin de un an, aveam deja un portofoliu însemnat de cliente stabile şi eram des surprinsă că fetele auziseră de mine. Era cumva copleşitor să îmi beau cafeaua lângă masa altor fete care vorbeau despre acea „Mirunatica”; stăteau lângă mine dar nu ştiau că sunt eu aceea.
Următorul pas important (neaşteptat şi el) a fost acela când Cupio mi-a solicitat serviciile pentru realizarea unui tutorial. Era cumva ireal: un brand îmi solicita ceva mie…. „amatoarei pasionate”. A fost pentru prima dată când am început să mă gândesc la o nouă perspectivă, la cea a profesionalismului. Am realizat tutorialul, a urmat apariţia acestuia într-o revistă de specialitate; trăiam bucuria poveştii ce te surprinde. Părea că nu poate să urmeze ceva şi mai bun, dar m-am înşelat. Lumea Cupio era fascinantă, aşa cum vede un copil un magazin de dulciuri (şi aici orice manichiuristă ma înţelege cu siguranţă- niciodată nu avem destule): zeci şi sute de culori, sclipirile cutiuţelor de glitter, geluri de toate tipurile: alb, bej, roz, cel mai roz, dens, fluid, cu dispersie, fără dispersie, aparatură profesională, lucruri cu care ştii ce se face, altele despre care nu ai nici o idee ….. ameţitor!!!

Cum am spus: lumea Cupio era fascinantă şi avea un loc disponibil: PENTRU MINE !!!

Şi am mai făcut un pas înainte. Am început colaborarea împreună Cupio în mai multe direcţii: în a acorda clientelei consultanţa necesară pe partea tehnică şi de produs, testare de produse şi dezvoltarea portofoliului de produse şi administrarea unui grup de specialitate „Despre unghii: nail art, step by step, întrebări şi răspunsuri„, unde Cupio oferă suportul necesar clientelor şi unde fetele îşi împărtăşesc din experienţele personale. Din momentul acela am primit înca o identitate: ” Despre Unghii”. Dacă v-aţi întrebat vreodată cine va răspunde întrebărilor sau cine este în spatele acestui user…, ei bine, e ea: Miruna Isac AKA Mirunatica 🙂

Acestea reprezintă trecutul, cu fiecare pas pe care l-am urmat înainte sau l-am urcat spre mai sus.

Viaţa e un ciclu în care suntem datori să progresăm, în care fiecare suntem la rândul nostru elevi şi profesori (aştept cu nerăbdare să fiu elev din nou şi din nou). Şi că tot am pomenit de profesori, stiu deja şi care va fi următorul pas. Foarte curând va începe să ruleze proiectul „Scoala Cupio„, unde voi preda şi eu, pentru doamnele şi domnişoarele ce doresc să afle tainele şi frumuseţea acestei meserii.
Voi avea atunci ocazia să împletesc toate abilităţile şi cunoştinţele mele dobândite până acum. Sunt convinsă că „talentul” de a comunica cu naturaleţe, cel nativ şi cel dobândit studiind „Comunicare şi Relaţii Publice” îmi vor fi de mare folos în misiunea de a învăţa elevele tot ce e necesar să ştie tehnic sau estetic un Stilist Protezist Unghii False şi să le insuflu dragostea sau pasiunea pentru frumos. Îmi doresc din suflet să fiu profesorul care poate să transmită toate acestea elevului.

Cel mai bun profesor consider că este acela care reuşeşte să modeleze elevi mai buni decât el.

Sunt mândră să fiu parte din echipa Cupio; am împărtăşit multe experienţe împreună. Am trăit tumultul organizării şi a prezenţei la cele mai mari expoziţii de profil, am construit, am crescut împreună. Am trăit emoţiile primelor seminarii susţinute, a primelor tutoriale video realizate.
În încercarea aceasta perpetuă de mai bun şi mai bine, în timp, mi-am dat seama că nu e vorba doar despre o echipă, când vorbeşti despre Cupio; e vorba despre familia Cupio, o familie care creşte continuu.
Ştiu din experienţa personală a propriei familii: lucrurile bune se construiesc (nu se primesc) în timp cu răbdare şi iubire (sau pasiune în cazul de faţă).
Mai ştiu un lucru sigur: povestea e doar la început. Mai sunt mulţi paşi ce urmează şi…

CEL MAI IMPORTANT PAS E URMĂTORUL!!!

Miruna Isac, Trainer Cupio

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

Pentru tine, cu drag, de Crăciun

Dragul nostru cititor, În acest sezon magic al Crăciunului, când frumusețea se transformă într-o formă pură de artă, vreau să împărtășesc cu tine un gând ...

Pentru tine, cu drag, de Crăciun

Dragul nostru cititor, În acest sezon magic al Crăciunului, când frumusețea se transformă într-o formă pură de artă, vreau să împărtășesc cu tine un gând ...