Este Gelul de unghii contraindicat pentru gravide?

Manichiură Unghii cu gel

Adevărat sau fals?

Mit: “Gelul pe unghii este contraindicat pentru gravide”

Iar răspunsul este…..FALS!

„De multe ori, în munca de salon, tehnicienele se confruntă cu această dilemă: e corect sau nu să aplicăm gel în cazul gravidelor? Şi asta pentru că s-a creat un adevărat “folclor” pe această temă.
O să vă expun, rând pe rând, câte un astfel de mit, şi vă voi argumenta la obiect “ demontarea “ sa.

Aşadar:

  1.  “Lampa UV nu e bine să fie orientată spre burtica gravidei!”
    FALS!
    În primul rând, radiaţia UVA, emisă de lampă, pentru polimerizarea gelurilor, este extrem de scăzută, acţionează doar local, iniţiind întărirea gelurilor, iar în al doilea rând, nicidecum aceste radiaţii nu trec prin îmbracăminte.
  2. “Soluţiile de pregătire sau gelurile pot trece prin unghie, ajungând până la făt, prin intermediul sângelui!”
    FALS!
    Natura ne-a înzestrat cu acest ţesut cornos al unghiilor, alcătuit în principal dintr-o proteină numită keratină, cu rol protector al extremităţilor degetelor şi, mai ales, impermeabil pentru potenţialii factori agresori externi. Aşadar unghiile sunt adevărate bariere fizice dar şi chimice , aşa încât nu permit absorbţia nici unei substanţe prin ele.
  3. ”Gelul distruge calciul din unghiile gravidelor, subţiindu-le accentuat!”
    FALS!
    Faptul că organismul gravidelor este supus unei pierderi de calciu, ca urmare a necesarului crescut al acestui element pentru făt, este o realitate incontestabilă. Tocmai de aceea, se recomandă, în această perioadă, consumul suplimentelor de minerale şi vitamine adecvate. Gelul aplicat pe unghii este însă o substanţă polimerizată care, chiar dacă a aderat foarte bine pe unghia naturală, nu reacţionează chimic cu aceasta, fiind inertă. Subţierea unghiilor poate apărea dacă gelul a fost în mod incorect îndepărtat  (smuls de către posesoare de cele mai multe ori sau pilit excesiv de către neprofesionişti).
  4. “În perioada de sarcină, unghiile trebuie lăsate descoperite, pentru a respira!”
    FALS!
    Unghiile sunt alcătuite din keratină, după cum am mai precizat anterior. Această substanţă este şi principalul component al firelor de păr care, întocmai ca şi unghiile, reprezintă ţesuturi moarte, secretate de anumite zone matriceale, localizate în foliculii piloşi, respectiv în rădăcina unghiei. Dacă toată lumea este de acord că părul nostru nu respiră, oare de unde această idee că unghia ar face-o? Plămânii noştri sunt principalul organ respirator, iar pielea contribuie şi ea, într-o măsură mult mai redusă, la schimbul de gaze al organismului. Însă unghiile nu au nicidecum funcţie respiratorie.

Aşadar, dragele mele tehniciene, în momentul în care viitoarele mămici vor păşi pragul salonului vostru, întâmpinaţi-le cu prietenia şi căldura voastră şi argumentaţi-le, cu profesionalismul ce vă caracterizează, că toate posibilele lor temeri legate de acest subiect sunt în realitate….MYTH BUSTED!” 😉

Cristina Popescu, Trainer Cupio

 

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

soap nails, unghii simple, unghii naturale

Modele unghii simple: de la minimalism la trendul soap nails – ghidul tău complet pentru eleganța curată

Unghiile simple nu mai sunt despre lipsă de culoare, ci despre rafinament și detalii subtile. Minimalismul se transformă în artă curată, iar trendul „soap nails” cucerește prin naturalețe, luminozitate și texturi translucide care oferă un look proaspăt și elegant. Acest ghid te ajută să redescoperi frumusețea esențială a unghiilor simple – fără exces, fără artificii, doar finețe perfect controlată.
culori unghii de iarna, unghii de iarna

8 culori trendy care se vor purta iarna aceasta pe unghii

Tendințele de iarnă din acest an aduc în prim-plan nuanțe calde, confortabile, dar și tonuri reci, elegante, inspirate de runway-urile internaționale, Instagram și preferințele tehnicienilor de unghii din saloane. Este sezonul în care manichiurile devin accesoriul perfect pentru ținutele pufoase, hainele oversized sau outfiturile glam de sărbători.

Black Friday 2025 în cifre și tendințe: trei zile de reduceri și o comunitate de neoprit

E momentul să vedem care au fost tendințele și preferințele ce au definit această ediție de Black Friday, cu rezultate care spun mai mult decât cifrele în sine. Pentru că, dincolo de statistici, se află o comunitate formată din femei care se inspiră una pe cealaltă, profesioniști care își pun amprenta în fiecare detaliu și oameni care cred că frumusețea nu e despre perfecțiune, ci despre încrederea de a fi autentică.
colectia de iarna cupio

Behind the scenes: Cum pregătește Cupio colecția de iarnă, dezvoltată 100% in-house

În spatele fiecărui produs Cupio se află un proces meticulos, ghidat de pasiune, creativitate și perfecțiune. Totul prinde contur în laboratoarele proprii, acolo unde ideile devin texturi, culori și experiențe. Fiecare colecție trece printr-un parcurs complex, care poate dura chiar și un an și jumătate – timp în care noi, echipa Cupio, controlăm fiecare detaliu, de la inspirație până la ingredientul final.
machiaj nude

Machiaj Nude: Ghidul esențial pentru un look natural, luminos și atemporal

Machiajul nude este un stil care evidențiază frumusețea naturală prin tonuri discrete și texturi ușoare, creând un look luminos, proaspăt și elegant. Acesta se adaptează cu ușurință diferitelor ocazii și tipuri de ten, și este mai mult decât un simplu ritual de înfrumusețare – reprezintă o formă de self-care și un mod de a te exprima autentic. 
culori unghii de iarna, unghii de iarna

8 culori trendy care se vor purta iarna aceasta pe unghii

Tendințele de iarnă din acest an aduc în prim-plan nuanțe calde, confortabile, dar și tonuri reci, elegante, inspirate de runway-urile internaționale, Instagram și preferințele tehnicienilor de unghii din saloane. Este sezonul în care manichiurile devin accesoriul perfect pentru ținutele pufoase, hainele oversized sau outfiturile glam de sărbători.
premiu gpec 2025

Dublă victorie la Gala GPeC 2025: Cupio, cel mai bun magazin online de beauty din România

Pe 14 octombrie 2025, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat ediția aniversară de 20 de ani a Galei GPeC – cel mai prestigios eveniment dedicat comerțului electronic din România. În cadrul acestei ediții speciale, Cupio a urcat pe scenă de două ori, obținând două distincții majore care confirmă performanța și excelența brandului în eCommerce-ul de beauty.
premiu gpec 2025

Dublă victorie la Gala GPeC 2025: Cupio, cel mai bun magazin online de beauty din România

Pe 14 octombrie 2025, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat ediția aniversară de 20 de ani a Galei GPeC – cel mai prestigios eveniment dedicat comerțului electronic din România. În cadrul acestei ediții speciale, Cupio a urcat pe scenă de două ori, obținând două distincții majore care confirmă performanța și excelența brandului în eCommerce-ul de beauty.