„Dacă nu aș fi fost tehnician de unghii, mi-ar fi surâs ideea de a fi decorator de torturi”- Interviu cu Maria D, trainer Cupio

Interviu

Maria Dobre s-a alăturat echipei Cupio, în calitate de trainer,  în domeniul “Stilist de unghii” şi Nail Art, începând cu anul 2015. Am văzut foarte multe manichiuri realizate de Maria în care am remarcat talentul, atenția pentru detaliu, profesionalismul și mai ales pasiunea pentru ceea ce face. Prin urmare, ne-am gândit să îi luăm un mini-interviu pentru a afla cum s-a apucat de această meserie și care sunt sfaturile pe care le dă cupiolinelor la început de drum.

Cupio: Spune-ne ceva despre tine. Cum ai început meseria de tehnician de unghii?

Maria D.: Prima dată când am avut contact cu această frumoasă meserie de tehnician de unghii a fost acum 8 ani, când (mai mult din curiozitate) am urmat cursul de bază de stilist protezist de unghii.
Ceea ce vă pot spune este că a fost dragoste la prima vedere. Mi se părea absolut fascinant cum poți schimba aspectul unghiilor și al mâinilor cu ajutorul produselor și tehnicii potrivite… și așa a început o mare poveste de iubire.
A pornit ca un hobby, dar cu trecerea timpului a ajuns să fie un „full time job”.

Cupio: Să spunem că nu ar exista acest job, iar femeile nu și-ar face manichiura. În ce domeniu ți-ar fi plăcut să profesezi?

Maria D.: Dacă nu aș fi fost nail tech, cred că aș fi optat pentru a fi arhitech peisagist, aceasta fiind formarea mea de bază. Iar dacă ar fi fost să aleg mai departe, cred că mi-ar fi surâs ideea de a fi decorator de torturi. 😀

Cupio:  Care a fost cea mai ciudată cerință pe care ai primit-o de la o clientă?

Maria D.: Cerințe ciudate nu pot spune că am avut, însă acum vreo 5-6 ani, o dragă prietenă mi-a cerut să îi pictez pe una din unghii „un pui de labrador, ce stă într-o șosetă de Crăciun și poartă o căciuliță de moș pe cap”… inițial am spus că este absolut imposibil, dar mi-am făcut curaj și am luat această cerință ca pe o provocare.

Cupio: Care a fost cea mai amuzantă întâmplare de la atelier?

Maria D.: Un moment amuzant a avut loc cu o clientă nou ajunsă în atelierul meu. Stătea pe scaunelul ei, admirând cutia cu sute de cristale Swarovski….când de-odată… am văzut o ploaaaaaie de cristale pe podea… îi alunecase cutiuța. Draga de ea s-a blocat, a roșit toată…. iar eu, la rândul meu, am rămas nemișcată, până am pufnit amândouă în râs… desigur, nu a plecat până nu a strâns și a sortat toate cristalele, că de, fată educată. De atunci, a rămas o amintire frumoasă, cu care ne distrăm din când în când spunând „mai ții tu minte ce s-a întâmplat când ne-am cunoscut???’’ …

Cupio: Cât de mult contează talentul artistic?

Maria D.: În realizarea nail artului și a picturii pe unghii, talentul contează, da. Aș fi snoabă să suțin contrariul. Dar asta nu înseamnă că fetele ce nu au pictat niciodată nu au vre-o șansă să învețe să realizeze mici opere de artă pe unghii. Atunci când vorbim despre o pictură frumoasă, intervin foarte multe detalii ascunse ochiului, precum proporția, cromatica, tehnica de lucru sigură și desigur o schiță corectă. Iar aceastea se învață. Așa că vă recomand să începeți să urmați cursuri de perfecționare în nail-art (dacă nu ați făcut-o deja). În cazul în care vă temeți și spuneți în gând „eu nu voi reuși niciodată să pictez așa ca X” … ar trebui să vă gândiți că fiecare nail-artist a început de jos și a evoluat, prin multă muncă și perseverență. Vă recomand în cazul în care vă aflați la începutul acestei frumoase cariere de nail tehnician și doriți să aprofundați cunoștiințele în nail art, să începeți în a alege cursuri de pictură cu nivel de bază, ca de exemplu unul în care învățați să trasați linii subțiri sau învățați schema de bază a florilor, etc. Mult succes!

Cupio:  Se spune că manichiură este o carte de vizită. Ce înseamnă pentru tine o manichiură ideală?

Maria D.: Evident că manichiura este unul din punctele cheie în momentul când ai contact cu lumea din jur. Iar în cazul în care ești femeie, clar eleganța mâinii este extrem de importantă. De multe ori am auzit bărbați povestindu-mi că printre primele 3 lucruri pe care le remarcă la o femeie este și manichiura, ce trebuie să fie curățată și aranjată, eventual french sau roșii ?
Pentru mine, o manichiură ideală este acea manichiură ce îmi face clienta să zâmbească, să îi schimbe starea într-una cât mai bună și să se muleze perfect personalității sale.

Cupio: Ce se poartă în vara aceasta din punct de vedere cromatic și din punct de vedere al formei unghiei?

Maria D.: Vara aceasta se poartă culori neon, se poartă flori, se poartă modele abstracte și geometrice… din punctul meu de vedere se poartă culorile ce îți pun nuanța pielii bronzate în evidență și cele ce îți bucură sufletul. Din punct de vedere al formei, cele mai dorite forme sunt migdala de salon, pătratul de salon și balerina, la lungimi medii.

Cupio: Ce putem învăța la cursurile tale?

Maria D: Momentan, la cursurile mele, puteți afla secretele perfecționării tehnicii în cadrul cursului „5 Forme cu gel” sau perfecționării în nail art ( Graphics Design, Acryl 3D, Plastilina 4D, Aquarelle, One-stroke și multe altele). Pentru a afla calendarul cursurilor mele puteți accesa blogul cupio sau vă invit pe pagina mea de facebook.
Vă aștept cu drag și să știți că nu este imposibil! Chiar oricine poate învăța să realizeze decoruri superbe de unghii!

Cupio: Ce le recomanzi tehnicienelor care sunt la început de drum, din punctul tău de vedere, care este cel mai important aspect de care trebuie să țină cont?

Maria D.: Tehnicienilor ce sunt la început de drum le recomand în primul rând să aibe răbdare. Sunt foarte multe lucruri de care trebuie ținut cont, începând cu sterilizarea și curățenia necesară, înțelegerea dorinței clientei, procesul în sine de realizare a manichiurii tehnice și acordarea atenției necesare fiecărui pas, până la produsele folosite.
Iar când vine vorba de produse, vă recomand sincer, dupa 8 ani de experiență, să investiți în produse de calitate. Mai bine aveți 3 geluri calitative și 5 nuanțe la început, decât să aveți 15 de calitate îndoielnică ce pot afecta sănătatea unghiei clientei și chiar a voastră. În plus, un produs profesional, de calitate, vă ușurează munca și vă ține clientele aproape, deoarece manichiurile vor rezista timp îndelungat și vor arăta wow.
Totodată, tehnica de lucru este importantă, așa că recomand, după urmarea unui curs basic acreditat de „Stilist protezist de unghii” să urmați și cursuri de perfecționare, pentru a afla secrete extra ce vă vor ajuta să salvați timp și să obțineți unghii la standarde înalte. La fel și în nail-art.. cursurile de perfecționare în pictură și design sunt absolut necesare, în ciuda faptului că trăim în era vitezei și clientele noastre doresc manichiuri relativ simple, o pictură rapidă este binevenită.

Vă mulțumesc, vă pup și vă doresc spor la treabă și inspirație maximă!
Vă aștept la cursuri,

Tchusss, Maria D. Trainer Cupio.

Ți-a plăcut articolul? Nu-l păstra doar pentru tine #SharingIsCaring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VEZI ARTICOLE SI DIN

Pentru tine, cu drag, de Crăciun

Dragul nostru cititor, În acest sezon magic al Crăciunului, când frumusețea se transformă într-o formă pură de artă, vreau să împărtășesc cu tine un gând ...

Pentru tine, cu drag, de Crăciun

Dragul nostru cititor, În acest sezon magic al Crăciunului, când frumusețea se transformă într-o formă pură de artă, vreau să împărtășesc cu tine un gând ...