Cât de importantă este Educația medicală pentru tehnicianul-protezist? Interviu cu Denisa Bereski
InterviuDenisa Bereski, trainer formator în domeniul unghiilor tehnice, a decis să adune într-o singură carte cele mai importante informații privitoare la patologia unghiilor, informații benefice pentru orice profesionist din domeniul manichiurii. Aflați mai multe despre cartea Educație Medicală în mâna Tehnicianului-Protezist chiar de la Denisa, în interviul de mai jos.
Denisa, știm despre tine că ești un cunoscut și apreciat trainer în domeniul manichiurii. De asemenea, recent, ai devenit autoarea cărții Educație medicală în mâna tehnicianului-protezist. Spune-ne mai multe despre tine. Cum ai ajuns să fii pasionată de domeniul manichiurii și de câți ani activezi în domeniu?
Denisa B.: În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru susținere și pentru oportunitatea de a vorbi mai multe despre mine, eu fiind o persoană destul de discretă din acest punct de vedere.
În prezent am 32 de ani, 2 copii și, în curând, se va naște al 3-lea.
Am reușit să am o carieră de succes, după ce am avut copiii, contrar credinței că acest lucru se face înainte de a avea o familie.
Am început să activez în domeniul protezării unghiilor tehnice acum aproape 6 ani, iar în domeniul training-ului acum 3 ani și jumătate. Ambele meserii le-am început “la cerere”, fără să fiu pasionată și fără să mi le doresc. În scurt timp, însă, am început să simt marea lipsă a unor domenii complementare ce trebuiau adăugate la domeniul unghiilor tehnice, precum matematica, medicina, chimia. Deoarece erau materii intens studiate de către mine în anii anteriori de școală, am început să-mi structurez propriile metode pentru predare, bazate pe aceste științe. Din acel moment a început pasiunea pentru domeniul tehnic, deoarece vedeam și văd constant prin elevii mei, schimbări majore în abordare, gândire și practică.
Pasiunea s-a născut din rezultate, iar ea trebuie întreținută, așadar lucrez constant la noi proiecte care să aducă rezultate pozitive.
Cum a luat formă cartea ”Educație medicală în mâna tehnicianului-protezist”? Este prima ta lucrare?
Denisa B.: Puțină lume știe ca eu am urmat 2 facultăți, una de Tehnică Dentară și una de Medicină Dentară. Am renunțat la Medicină din motive obiective, dar o astfel de facultate are un mare ecou în viitor și, mai mult de 50% din ceea ce eu știu și sunt astăzi în domeniul tehnic se datorează, de fapt, studiilor: mi-au creat viziune, limbaj, atitudine, nevoie de analiză și cercetare continuă.
Cartea “Educație medicală în mâna tehnicianului protezist” este prima mea carte și a luat naștere din dorința de a adăuga știința onicopatologiei la domeniul Beauty. Patologia a fost pentru mine partea cea mai fascinantă și în facultate, mă fascinează pur și simplu să văd ceva ce pentru alții este complet necunoscut, iar eu, prin informațiile deținute, să pot să dau un raspuns, să înțeleg ce este, de unde vine și ce se va întâmpla în viitor.
În cât timp ai realizat această carte?
Denisa B.: Realizarea propriu-zisă a unei cărți este partea cea mai scurtă, atâta timp cât ai toate informațiile necesare la îndemână.
Pentru scrierea și obținerea formatului ei, am avut nevoie de 4 săptămâni de muncă încontinuu (aproximativ 16-18 ore/zi), alături de soțul meu și de câțiva profesioniști din domeniul IT.
De ce te-ai gândit să realizezi o carte pe acest subiect?
Denisa B.: Cercetarea mea despre funcționalitatea aparatului unghial în condiții de sănătate și de boală a început acum 2 ani, când mătușa/vecina/prietena prietenei au început să-mi arate diverse unghii afectate și să mă întrebe ce boli au.
În acel moment am realizat că pentru omul de rând, tehnicianul care lucrează pe unghie, este considerat omul care știe totul despre unghie (obiectul muncii sale). Acest lucru mi-a dat un mare impuls să încep să studiez unghia mai amănunțit decât se făcea în domeniu.
După anii în care am studiat totul despre aparatul unghial, am știut că informațiile nu au valoare dacă le țin pentru mine și am hotărât să le adun pe toate într-un singur loc, accesibil pentru oricine. Și ce loc mai bun, decât într-o carte?
Așa cum scrie și în începutul lucrării, dedici cartea tehnicienilor care vor să știe mai multe despre bolile și afecțiunile aparatul unghial. De ce e necesară o astfel de carte pentru orice tehnician-protezist de unghii?
Denisa B.: Pentru că experiențele avute cu peste 2.000 de cursanți, fizic, și aproximativ 5.000 de cursanți, online, mi-au arătat că este nevoie urgentă și imperioasă de a crea un material informativ asupra onicopatologiei, care să fie complex, complet, ușor de înțeles și parcurs de către oamenii care nu au niciun fel de pregătire medicală.
Tehnicienii au început să aibă contact cu patologiile unghiale fără să dorească, atât prin prisma clientelor cât și prin prisma rudelor/prietenilor/cunoștințelor, deoarece pentru ei, dacă ești stilist și lucrezi cu unghia, înseamnă că știi și ce se întâmplă cu unghia lor bolnavă.
Tehnicianul protezist nu trebuie să dețină cunoștințe farmacologice, doar anatomice și patologice, care să îl ajute la recunoașterea unei boli pentru a ști cum să se comporte în fața unei persoane afectate, deoarece fără educație medicală, reacțiile noastre în fața unor patologii pot fi greșite.
Cartea tratează subiecte despre afecțiuni medicale ale unghiei. La realizarea acesteia ai colaborat cu persoane specializate în domeniul medical?
Denisa B.: Da, am avut întotdeauna sprijinul și îndrumarea prietenei mele dr. specialist dermatolog Ivona Mureșan, fără de care nu aș fi ajuns niciodată să am și materialul de studiu atât de complex. Noi două suntem prietene din copilărie și am făcut împreună toate școlile, iar atunci când eu m-am îndreptat spre tehnica dentară, iar ea spre medicina generală, nu am crezut că viața ne va da într-un final două meserii care se vor completa atât de mult și în care vom putea colabora, chiar.
Cat de des se confruntă un tehnician-protezist cu afecțiuni ale unghiilor/cliente care au probleme cu unghiile?
Denisa B.: Nefiind un domeniu medical, am putea spune că un technician se confruntă rar sau poate niciodată cu afecțiuni patologice, deoarece stiliștilor li se prezintă, de regulă, persoane sănătoase din punct de vedere clinic. Totuși, “boli” nu sunt doar afecțiunile contagioase, ci orice deviație de la normal va fi încadrată la o anumită patologie. Iar unghiile care prezintă diverse anomalii sunt foarte multe și, de cele mai multe ori, sunt trecute cu vederea.
Pe lângă aceste semne, datorită purtării sau efectuării necorespunzătoare a unghiilor tehnice, stiliștii se confruntă tot mai des cu infecții și distrofii unghiale, moment în care se blochează și caută ajutor disperat, evitând totuși să apeleze la medic.
Această carte învață tehnicienii să analizeze orice mic semn care poate fi prezent pe unghie și aduce liniște sufletească, explicând detaliat boala și consecințele ei, de cele mai multe ori, minore, moment în care ei realizează că nu se moare dintr-o unghie așa ușor.
Cum trebuie să reacționeze un tehnician atunci când la el ajunge o clientă care prezintă o afecțiune la una/mai multe unghii?
Denisa B.: Dacă un medic își deschide un cabinet și așteaptă pacienții fără să fi studiat înainte, reacția la vederea bolii va fi nepotrivită. Ori nu o va putea identifica, ori o va diagnostica greșit, ori nu va ști cum s-o trateze.
La fel se întâmplă și cu tehnicienii. Dacă nu studiază patologiile ÎNAINTE de a avea contact cu ele, atunci când clientele prezintă afecțiuni unghiale, vor ignora, vor înfrica sau vor respinge clienta. Ori, niciuna din aceste atitudini nu este profesională.
Studiind patologiile, tehnicianul va putea avea o reacție potrivită, aceea de a liniști, informa și îndruma clienta spre medicul potrivit, sau acolo unde nu este nevoie de medic, simpla informare despre ceea ce înseamnă modificarea de pe unghia clientei, va crește extrem de mult valoarea profesională a tehnicianului, în ochii ei. Va înțelege imediat că se află în fața unui expert și că domeniul unghiilor tehnice înseamnă mult mai mult decât pila, pensula și gelul.
Cartea Educație medicală în mâna tehnicianului-protezist poate fi cumpărată de aici
Interviu realizat de Victoria Chiticariu