Step by Step – O manichiură rapidă cu unul dintre cele mai iubite produse Cupio
Manichiură Step by StepAdorați manichiura cu ojă semipermanentă, dar nu aveți posibilitatea de a merge la salon sau v-ați săturat de vizitele lunare pe care trebuie să le faceți salonului de manichiură? Avem o alternativă pentru voi! De acum puteți să vă realizați manichiura, singure, acasă!
În articolul step-by-step de astăzi, Iulia Mitroi, nail-artist, ne arată în câțiva pași, cum să ne realizăm o manichiură basic. Aceasta este perfectă pentru fetele care adoră manichiurile minimaliste.
Pentru această manichiură nu aveți nevoie de o culoare anume de ojă semipermanentă, întrucât veți folosi doar baza Perfect French – care este cea mai vândută bază de oje semipermanente din colecția Rubber Base de la Cupio.
Aveți nevoie de:
- O lampă UV/LED
- Pile de unghii
- O forfecuță de cuticule
- Nail Prep/Nail Bonder
- O bază (Perfect French – Rubber Base Collection)
- Un top coat
- Cleaner
După ce v-ați asigurat că aveți toate cele necesare, puteți începe treaba. Iată care sunt pasii:
Se îndepărtează materialul vechi de pe unghie. Dacă aveți ojă semipermanentă, puteți folosi fie o freză specială, fie o pilă buffer profesională Super Lasting 100/150
Se scurtează unghiile după bunul plac și se conturează forma dorită a acestora, după care se nivelează suprafața plăcii unghiale cu pila Long Lasting 100/150.
Cu ajutorul pusher-ului pentru cuticule, se ridică și dezlipesc cuticulele de placa unghială, apoi acestea se îndepărtează cu ajutorul unei forfecuțe.
Se aplică soluția de pregătire (Nail Prep sau Nail Bonder), care se usucă la aer în aproximativ 1 minut.
Se aplică baza – Rubber Base Perfect French într-un strat subțire de alunecare, apoi, fără a se polimeriza în lampă, se aplică pe unghie o bulă mai mare de bază Rubber, din care se construiește apoi apex-ul. Se întoarce mâna cu palma în sus și se folosește o pensulă subțire pentru nivelarea materialului pe unghie. Se repetă procedeul pentru fiecare unghie în parte.
Se sigilează manichiura cu Top Coat. Dacă doriți să realizați un model, puteți sigila manichiura după efectuarea design-ului. La final, se șterge fiecare unghie cu un disc de vată îmbibat cu cleaner.
Se hidratează unghiile cu ulei de cuticule, iar manichiura este gata!