Interviu cu Florentina Lungu, ambasadorul Cupio din Iași
InterviuFlorentina Lungu este ambasadorul Cupio din Iași și are o experiență vastă în domeniul manichiurii. Rezultatele muncii sale le puteți vedea atât pe pagina sa de Facebook, cât și pe pagina de Facebook Cupio, pentru a vă convinge de talentul și înclinația sa artistică spre domeniul manichiurii.
Însă imaginile „vorbesc” doar despre latura artistică și profesională a Florentinei Lungu, nu și despre personalitatea sa. Pentru a o cunoaște mai bine, ne-am gândit să îi adresăm câteva întrebări.
Draga noastră, în primul rând te rugăm să ne faci o scurtă prezentare despre tine. Cine ești tu, ca om, dincolo de profesia ta?
Locuiesc în Iași, dar sunt născută în Fălticeni. Am 34 ani, sunt măritată de 16 ani, nu am copii. Sunt o fire timidă, în general, iar această pasiune mă scoate din carapacea mea. Sunt o persoană ambițioasă și hotărâtă. Îmi plac plimbările în natură, fotografia și animăluțele.
Ce te-a determinat să alegi această carieră în domeniul manichiurii?
Ca toate fetele, mi-am dorit o manichiură frumoasă și corect realizată, dar nu găseam pe nimeni care să o realizeze, până când am dat de un trainer din orașul meu care mi-a făcut o manichiură de vis, iar tot procedeul și pasiunea ei m-au atras atat de mult încât m-am apucat să citesc despre această meserie, am mers la seminarii, apoi mi-am achiziționat toate cele necesare pentru realizarea unei manichiuri.
Ce îți place cel mai mult să faci în timpul liber? Ai vreun hobby aparte?
Îmi place să fac multe lucruri în timpul liber, tot ce ține de lucrul manual: goblen, împletituri, bijuterii, dar cel mai mult îmi place să petrec timp cu soțul meu, consider că este importantă familia așa că îi acord prioritate.
Ce trăsătură de personalitate ai schimba la tine?
Tare greu de ales aici …. cred că timiditatea.
Care este obiectul care nu îți lipsește niciodată din geantă?
Aici e și mai greu pentru că mereu am câteva obiecte care nu lipsesc din geantă: portofelul, agenda, telefonul și apa.
Crezi în superstiții? Dacă da, care sunt acelea?
Nu cred în superstiții, consider că unele lucruri se întâmplă doar pentru că am fost la momentul sau locul nepotrivit.
Dacă ți s-ar putea garanta un lucru în viață, care ai vrea să fie acela?
Aici ar fi prea multe de povestit așa că prefer ca acest subiect să rămână un mister.
Care crezi că este întrebarea la care, adesea, oamenii mint, atunci când dau un răspuns?
Sincer, nu știu, sper că oameni sunt cât mai sinceri sau cel puțin așa ar trebui să fim unii cu alții.
Crezi în destin sau în liber arbitru?
Clar, cred în liberul albitru. Consider că am fost înzestrați cu o capacitate și o libertate de a lua decizii pe baza rațiunii.
Care este cel mai mare defect al tău?
Cam greu de ales …. hmmm… sunt uneori capoasă 😁😁😁 și lucrez la acest capitol, deci putem să îl considerăm un defect.
Care este filmul tău preferat?
Nu am unul anume, îmi plac în special filmele cu animale, desenele animate și cu povești emoționante, care dau o stare de bine.
Dacă un duh ți-ar îndeplini 3 dorințe, care ar fi acelea?
Nu am dorințe deoarece nu cred în acest ”duh” , prefer să muncesc pentru ce îmi doresc și să îi cer lui Dumnezeu să mă ajute să devină realitate acele lucruri pe care mi le doresc, dacă sunt posibile.
Te-ai muta din România? Dacă da, în ce loc?
Sincer, nu m-aș muta din țară, îmi place că avem și munte, și mare, deci nu aș locui în altă parte decât dacă ar fi necesar, dar în vacanțe mi-ar plăcea să călătoresc în toate zonele încărcate de istorie, îmi place mult să analizez arhitectura clădirilor vechi.
Care este citatul în care te regăsești cel mai mult?
Nu cred că am unul, sincer prefer să mă ghidez după alte lucruri, nu după unele citate.
Ce sfat ai transmite fetelor care își doresc o carieră în domeniul manichiurii?
Să o facă din pasiune, dacă se dăruiesc întru totul în ceea ce fac, evoluția lor va fi vizibilă, deoarece pasiunea te îndeamnă să afli cât mai multe, să faci cât mai multe cursuri, să fii din ce în ce mai bun și, astfel, ajungi să nu consideri această meserie doar o sursă de venit, ajungi să lucrezi doar pentru că îți place ceea ce faci.
În imaginile de mai jos puteți admira câteva modele de manichiură realizate de ambasadorul Cupio, Florentina Lungu.