Aproape 8 ani de frumusețe, 15 magazine și peste 120 de angajați. Retrospectiva anului 2019 pentru Cupio
Din comunitateLa Mulți Ani, Cupiolinelor! Iată-ne ajunși într-un nou an, un an în care sperăm să fim tot mai buni în ceea ce ne propunem și, nu în ultimul rând, să vă surprindem cu produse profesionale și de calitate!
Am lăsat în urmă 2019 și ne îndreptăm spre împlinirea a 8 ani de activitate (pe care îi celebrăm în luna martie), așa că ne-am propus să facem o retrospectivă a celor mai importante evenimente care au dus la continuarea dezvoltării armonioase a brandului Cupio.
Calitatea produselor, pasiunea pentru frumusețe, deschiderea către consumatori, perfecționarea continuă și o echipă valoroasă sunt secretele rețetei de succes care a adus Cupio în rândurile celor mai iubite branduri de cosmetice profesionale din România.
- 15 magazine fizice în România
2019 i-a adus extindere națională brandului, Cupio ajungând în cinci noi locații din țară. În Iași, Suceava și Sibiu au fost deschise primele magazine Cupio, în București cel de-al patrulea la număr, iar în Cluj, cel de-al doilea magazin, unul de tip insulă. În total, brandul românesc a ajuns la o rețea de 15 magazine fizice.
- Cifra de Afaceri, în creștere
După ce a încheiat anul 2018 cu o Cifră de Afaceri de 8.5 milioane de euro, la nivel de grup (în magazinele fizice și în magazinul online), pentru 2019, brandul românesc și-a setat ca obiectiv depășirea pragului de 10 milioane de euro, în ceea ce privește CA.
- Brandul numărul 1 în domeniul manichiurii*
Cupio a avut parte de o surpriză deosebită în 2019 – a fost desemnat brandul numărul 1 în domeniul manichiurii, în urma unei cercetări de piață efectuate de compania Market Vector*, care a analizat vânzările pe anul 2018, în magazinele din centrele comerciale din țară.
- Cupio – pe Locul 1 în Topul Național al Firmelor
O mândrie pentru întreaga echipă Cupio a constituit-o și premiul întâi obținut la Topul Național al Firmelor. Brandul românesc s-a situat în fruntea clasamentului celor mai competitive firme din țară, la secțiunea „Comerț, întreprinderi mici”.
- Peste 10.000 de produse în portofoliu
Pentru a le oferi în mod constant clienților produse actuale și profesionale, în 2019, Cupio a continuat să își extindă portofoliul, prin lansarea unor colecții noi de produse pentru manichiură și make-up. Toate noutățile se regăsesc pe www.cupio.ro, dar și în magazinele fizice ale brandului.
- Peste 120 de angajați
Cu o echipă numeroasă ce a ajuns la peste 120 de angajați în toată țara, orientată spre performanță și rezultate, brandul românesc se îndreaptă spre cei 8 ani de activitate, cu încredere și dorință de dezvoltare continuă, astfel încât să le ofere clienților săi cele mai calitative produse, diversitate și prețuri accesibile.
“Pentru anul ce urmează avem ca obiective principale consolidarea la nivel național, dar și extinderea brandului în afara României, datorită numeroaselor cereri venite din tot mai multe piețe externe. Vom lucra în continuare la dezvoltarea portofoliului de produse, dar nu în ultimul rând la îmbunătățirea și transparența modului de relaționare cu clienții noștri, conștienți fiind de faptul că datorită lor, Cupio a reușit să se poziționeze într-un timp relativ scurt ca un brand de renume pe piața din România”, au declarat Raluca și Răzvan Ștefănescu, fondatorii Cupio.
Victoria Chiticariu